Acum este 18 Iun 2019, 11:38

Ora este UTC + 1 [ DST ]




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 130 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 5, 6, 7, 8, 9  Următorul
Autor Mesaj
MesajScris: 29 Noi 2009, 13:56 
Neconectat
Moderator

Membru din: 17 Iun 2009, 11:37
Mesaje: 5593
Pe "Ebay.de" tocmai s-a licitat (articolul 320452353833) ceasul potrivit pentru cureaua de mai sus. Ceasul e de buzunar format mic (34 mm) inscriptionat: soldiers watch 781 swiss made, databil in per. 1900-1915.


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 02 Dec 2009, 18:38 
Neconectat

Membru din: 08 Dec 2011, 10:17
Mesaje: 1712
pentru priam:
foarte interesanta informatia gasita de tine!
Am cautat in ultima saptamana imagini cu parasutisti WW2 si din cele foarte putine gasite pe la pasionati este imposibil a identifica ceasul de la mana.
Singurul element comun posibil de vazut la 3 ceasuri aflate la mana parasutistilor este cadranul alb!
Voi cauta in continuare informatii si va tin la curent!


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 03 Dec 2009, 09:39 
Neconectat
Moderator

Membru din: 17 Iun 2009, 11:37
Mesaje: 5593
A existat de partea aliata un model de Longines cu cadran alb si (cred) secundar central conceput special ptr. parasutisti. Specific era mecanismul relativ mic montat intr-o carcasa mult mai mare cu un sistem de resorturi avand rolul de a amortiza socurile.
(Tre sa vad daca mai gasesc sursa informatiei). De partea germana nu a existat nimic similar.


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 03 Dec 2009, 11:01 
Neconectat
Moderator

Membru din: 17 Iun 2009, 11:37
Mesaje: 5593
P.S. Nemtii foloseau ceasuri standard de serviciu (cu cadran negru) dar frecvent si ceasuri civile (deseori dreptunghiulare).


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 07 Apr 2011, 18:19 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 24 Ian 2011, 20:40
Mesaje: 47
Localitate: Brasov
Erich Hartmann(350+ victorii aeriene) arata generos ceasul Fliegerchronograph Hanhart(sau Tutima).

Imagine

_________________
Talentul suplineste lipsa tehnologiei!
http://ceasuridemana.ro/utilizator/antix.html


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 07 Apr 2011, 18:39 
Neconectat
Moderator

Membru din: 17 Iun 2009, 11:37
Mesaje: 5593
Unul din putinii asi care a supravietuit razboiului.
Mai multe informatii despre E. Hartmann se gasesc pe GMWF.
Daca este de interes o sa postez si eu in perspectiva cateva poze (de data asta inedite) cu militari germani cu ceasuri de serviciu.


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 07 Apr 2011, 18:48 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 24 Ian 2011, 20:40
Mesaje: 47
Localitate: Brasov
Alex Clej scrie:
Daca este de interes o sa postez si eu in perspectiva cateva poze (de data asta inedite) cu militari germani cu ceasuri de serviciu.



eu unul astept poze si detalii....loc de cunostinte generale inca mai e. :)
stima

_________________
Talentul suplineste lipsa tehnologiei!
http://ceasuridemana.ro/utilizator/antix.html


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 09 Apr 2011, 09:52 
Neconectat
Moderator

Membru din: 17 Iun 2009, 11:37
Mesaje: 5593
Cateva poze inedite din WWll:
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
si o fotografie "de grup" a protagonistilor:
Imagine
Imagine
Din pacate, pozele fiind de format mic, e greu de identificat marca/producatorul ceasurilor.
In prima poza e posibil sa fie un Helvetia DH, in celelalte; cine stie.


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 11 Aug 2012, 23:42 
Neconectat

Membru din: 09 Oct 2011, 13:29
Mesaje: 15
teodoruc scrie:
In anii celui de-al doilea razboi mondial, Romania a fost singura tara din lume care a dispus de avioane sanitare pilotate de femei - vestita Escadrila Alba. Dupa instaurarea regimului comunist, rasplata lor a fost inchisoarea sau, in cel mai bun caz, eliminarea din aviatie si marginalizarea. Celebre deja in anii razboiului, aceste aviatoare au intrat intr-un complet anonimat in primele decenii postbelice, pentru a fi redescoperite dupa 1989. Mariana Dragescu, ajunsa la varsta de 95 de ani, este azi singura supravietuitoare a Escadrilei Albe si un adevarat simbol al
aviatiei romane.

Totul a inceput in 1935, cand Mariana Dragescu - care pe atunci avea 23 de ani - a obtinut brevetul de pilot. La vremea aceea, putine femei se puteau lauda cu astfel de performante. Si atunci - ca si astazi -, Mariana era o femeie timida si totodata plina de energie si de curaj. Aceasta stranie imbinare de trasaturi ale personalitatii a ajutat-o poate sa depaseasca marile incercari ale secolului pe care l-a strabatut.
Ma primeste intotdeauna gentil. Discutam. Rascolim trecutul, incercam sa-l reinviem... Privim multele fotografii de pe pereti. In toate, ea apare in mijlocul camarazilor din aviatie, in carlinga avionului, in uniforma sau cu casca de zbor pe cap. O singura poza contrasteaza cu restul; pare mult mai veche, are un aer din alt secol. O femeie tanara, cu o figura fina, bruneta, frumoasa; imbracata in dantele, dupa moda sfarsitului de veac XIX. Este Aurelia Rezeanu, bunica paterna a Marianei. Parasim pentru cateva clipe aviatia si facem o incursiune mai departe, in amintiri de familie, in povesti de foarte demult. Aurelia Rezeanu a trait la Lugoj; sotul ei, Ioachim Caton Dragescu (licentiat in Medicina la Budapesta si Graz, cu un doctorat la Torino) s-a numarat printre primii medici trimisi in Dobrogea dupa anexarea acesteia in 1878. In arhiva familiei se pastreaza si acum scrisorile de dragoste ale doctorului catre frumoasa lui sotie, in care, la multi ani de la casatorie, ii marturisea aceeasi pasiune ca la inceput. De la ea va fi mostenit Mariana tenacitatea imbracata in catifea...
Inca din adolescenta, viitoarea aviatoare manifesta o atractie deosebita pentru sport: patinaj, inot, echitatie, schi. Totul culmineaza cu pasiunea pasiunilor - aviatia. Sub indrumarea cunoscutului instructor de zbor Constantin Abeles, urmeaza cursurile Scolii de Pilotaj "Mircea Cantacuzino" de la Baneasa si, odata cu obtinerea brevetului, devine una dintre primele femei-pilot din tara noastra.
Dupa brevetare, Mariana Dragescu lucreaza la Aeroclubul Regal al Romaniei si, in aceasta perioada (1935-1938), are ocazia sa cunoasca personal cativa celebri aviatori francezi care au vizitat Bucurestiul, piloti care isi facusera un nume in luptele aeriene ale primului razboi mondial. Mai intai a venit colonelul Brocard, comandantul vestitei escadrile Cygognes, pe urma Rene Fonk si, in sfarsit, in 1936, Antoine de Saint-Exupery.
"Exupery a venit la Aeroclub - isi aminteste Mariana - si a stat cu noi putin de vorba, a dat mana cu noi... Era un barbat foarte inalt si... foarte timid! I-am urmarit conferinta pe care a tinut-o la Ateneu. A stat tot timpul cu capul in jos - era la o masa, asezat pe un fotoliu. Tot timpul cat a vorbit n-a ridicat ochii, sa vada lumea din jur... Era foarte timid!"
Cu cativa ani inainte de razboi, o cunoaste si pe Smaranda Braescu, deja o celebritate mondiala. Ca parasutista, doborase cateva recorduri: in octombrie 1931 sarise de la 6.000 m (record mondial feminin), iar in mai 1932 se lansase cu parasuta de la 7.233 metri, la Sacramento, in Statele Unite (record mondial absolut). Smaranda era brevetata pilot in SUA, Anglia, Franta si Italia.
"Prin 1935, mi-aduc aminte, a venit in tara si Smaranda Braescu, pe care eu am primit-o la aeroport - nu venise nimeni sa o intampine. Sosise din America, aterizase in Anglia, acolo isi facuse o avioneta si a venit in tara. Atunci am cunoscut-o, cand s-a intors - lipsise mult timp. Si de atunci s-a legat o prietenie mare intre noi pana la sfarsit".

1938. Atmosfera politica din Europa este tot mai incordata, vecinatatea sovieticilor, revizionismul german si cel maghiar se profileaza amenintator... La manevrele militare care au loc in toamna acestui an, la Galati, sunt invitate sa participe, in premiera, si cinci aviatoare: Mariana Dragescu, Virginia Dutescu, Nadia Russo, Marina Stirbey si Irina Burnaia. Un fel de joaca - serioasa! - in aer, simularea unor lupte aeriene (pentru cei de la aviatia de vanatoare), misiuni de legatura contra cronometru, zboruri de noapte. Trezirea era la cinci dimineata, iar cele cinci aviatoare primisera ordinul formal de a purta pe perioada manevrelor uniforma militara.
Virginia Dutescu s-a remarcat ca un foarte bun pilot, fiind dotata si pentru acrobatia aeriana. Marianei i-a ramas in amintire ca o buna camarada si o aviatoare de exceptie. Avea insa si... un viciu. "Fuma si bea cafele", isi aminteste ea zambind. In 1938, se trezea dimineata din somn si, inainte de a deschide ochii, bajbaia cu mana dupa pachetul cu tigari de pe noptiera...
Trecerea Virginiei Dutescu prin Escadrila Alba avea sa fie una relativ scurta - se va retrage in 1941. Eficienta acestor aviatoare la manevrele regale a dus la ideea ca ele ar putea fi extrem de utile in cazul izbucnirii unui razboi. Pornind de la modelul organizatiei finlandeze Lotta Sward, printesa Marina Stirbey a avut ideea infiintarii unei escadrile sanitare pentru transportul ranitilor, cu avioane pilotate de femei. Memoriul depus de ea in 1939 la Ministerul Aerului, dupa un raid aviatic in Suedia si Finlanda, a fost aprobat, iar escadrila a fost infiintata. Supranumele de Escadrila Alba venea de la faptul ca avioanele - tip RWD-13, de fabricatie poloneza, relativ mici - au fost vopsite initial in alb, cu crucea rosie aplicata pe fuselaj si pe aripi. (Cum sovieticii nu tineau cont de faptul ca erau avioane sanitare si le bombardau, spre sfarsitul anului 1941 vor fi vopsite in culori de camuflaj.)
In escadrila, cea mai apropiata prietena a Marianei a fost Nadia Russo. Prietenia dintre cele doua femei va continua o viata, pana la moartea Nadiei, in 1988. Rusoaica "alba", ea provenea dintr-o veche familie aristocrata, Brjozovski. Tatal ei fusese general in armata tarista, iar arborele genealogic al mamei cobora adanc in istoria Rusiei, printre stramosi numarandu-se chiar Boris Godunov!
Cele doua prietene aveau sa imparta greutatile si primejdiile zborului pana la retragerea Nadiei de pe front, in 1943. Mariana Dragescu o defineste, lapidar: "Nadia Russo a fost o rusoaica ce a facut cinste aviatiei romane!".

In septembrie 1940, Mariana si Nadia au primit misiunea sa aduca in tara doua avioane Klemm 35, de la Stuttgart. A fost ca o vacanta. In Europa era deja razboi, dar cele doua aviatoare au petrecut o saptamana extrem de placuta vizitand Scoala de zbor fara motor de la Stuttgart, apoi pe cea de pilotaj de la Graz (pentru avioane Stukas), unde au facut o escala pe drumul de intoarcere.
Marianei ii persista si acum impresia amabilitatii monitorilor germani de la Graz si a exuberantei elevilor italieni, ca si amintirea, limpede si senina, a tanarului ofiter de aviatie Martin Mobus, cu figura lui copilaroasa, dar decorat deja cu Crucea de Cavaler (Ritterkreuz) a Crucii de Fier, aducandu-i ciorchini de struguri, pe care ii scotea de sub pelerina de aviator, ca pe o delicioasa surpriza... Alimentele incepeau deja sa fie o problema in Germania.

In acest timp, la Bucuresti se produsesera rasturnari politice de proportii: abdicarea regelui Carol al II-lea, venirea la putere a generalului Antonescu impreuna cu Garda de Fier. Subsecretariatul de Stat al Aerului este preluat de catre generalul de aviatie Gh. Jienescu. Romania adera la Pactul Tripartit, iar in iunie 1941 intra in razboi contra URSS, pentru recuperarea provinciilor pierdute cu un an in urma. Escadrila Alba se muta mai intai pe aerodromul de la Focsani, apoi pe cel de la Tecuci, iar mai tarziu pe aerodromul de la Tighina, pana la caderea Odesei (octombrie 1941).
Micile avioane sanitare preluau raniti din anumite puncte din spatele frontului si ii transportau pe cei grav raniti la Tighina sau direct la Bucuresti.
Primele imagini macabre - adevarata fata a razboiului - apar in campania Odesei: Mariana Dragescu si Nadia Russo aterizeaza intr-o zi langa o groapa unde zaceau vreo sapte cadavre, probabil partizani rusi executati sumar de nemti.
"Primul contact a fost foarte dur, pentru ca eu nu mai vazusem morti, oameni schiloditi si rani asa de grele. Primul tablou care mi-a ramas intiparit in minte: inainte de a vedea raniti, am vazut cadavre de executati (...). Asta era langa Odesa." Unul dintre morti avea capul crapat "ca un pepene", din care creierul iesise si statea, intreg, alaturi. Ochii erau intredeschisi. Albastri. Gura deschisa. Mustele roiau in jur. Alaturi, intr-un sant anticar, alte cadavre, proaspete, aruncate claie peste gramada. O imagine sinistra, care ii persista Marianei in memorie de peste 60 de ani.
In august 1942, Escadrila Sanitara - numita acum Escadrila 108 Transport Usor - este deplasata in sectorul Stalingrad, mai intai pe aerodromul de la Kotelnikovo, apoi pe cel de la Plodovitoje. In aceasta campanie, escadrila primeste noi aviatoare: Victoria Pokol, Maria Nicolae si celebra Smaranda Braescu. Aceasta din urma avea sa faca si zboruri - din proprie initiativa - ca pasagera la bordul unor avioane de bombardament greu Heinkel 111, deasupra Stalingradului.

"Noi locuiam in corturi, povesteste Mariana Dragescu. Localitatea - Kotelnikovo - era mai
departe, dar noi eram in plina stepa. Pentru ca noaptea ar fi putut sa ne atace partizanii, cum se lasa seara, erau instalate in fata corturilor niste pusti-mitraliera puse pe triplete, langa care stateau de veghe, pana se lumina de ziua, soldati romani (...). Noptile erau foarte reci. Ziua, o caldura de nu se putea sta in corturi, apa de baut ni se aducea in niste canistre cu avioanele de transport... O totala lipsa de confort. Climatul era de stepa: frig si caldura excesiva."
Neprevazutul nu o ocoleste. Uneori, problemele tehnice ivite la motorul avionului o pun in situatii dificile. Asa s-a intamplat intr-o zi cand, transportand doi raniti cu RWD-ul, se vede silita sa aterizeze fortat din cauza unei defectiuni a motorului. Aterizeaza pe un teren accidentat, temandu-se sa nu capoteze. De sus, era vizibil un tanc sovietic distrus, rasturnat cu senilele in sus. Turela era sarita ceva mai departe, si langa tanc, uleiul scurs forma o pata intinsa. La cativa metri, cadavrul carbonizat al unui tanchist sovietic completa privelistea intr-un mod macabru.
In lipsa unui mecanic, Mariana incearca sa rezolve singura problema tehnica a avionului. Lucra cu infrigurare, fiindca se lasa seara, era intr-un loc pustiu, necunoscut si, in astfel de situatii, riscul aparitiei partizanilor nu era deloc de neglijat. Deznodamantul ar fi fost tragic.
La un moment dat, apare o masina militara... Era romaneasca! Din ea coboara un ofiter de artilerie, care exclama, uluit: "Dumnezeule, de cand n-am mai vazut o femeie romanca!". Era un ofiter din Regimentul 4 Artilerie motorizata, care avea baza in apropiere, si care insista ca Mariana sa ramana acolo pana a doua zi, evitand pericolul unui zbor de noapte. Cum insa reusise sa repare motorul, ea s-a hotarat pana la urma sa decoleze, impreuna cu cei doi raniti. Era asteptata pe aerodrom.
In aceasta campanie, aviatoarele Escadrilei Sanitare au avut parte de cele mai variate intamplari, de la moartea ranitilor pe care-i transportau pana la refuzul hazliu al unora de a se lasa pe mana tinerelor femei. O data, Nadia Russo trebuia sa duca un soldat roman ranit usor. Cum nu mai zburase in viata lui, acesta a privit speriat avionul, pe urma a intrebat: "Dar cini mana aeroplanul ista?". Cineva i-a raspuns, aratand spre Nadia: "Dumneaei!". Soldatul s-a uitat la ea cu maxima neincredere si... a refuzat sa urce. In cele din urma, cu greu, s-a lasat convins. Nadia i-a povestit Marianei, amuzata, ca dupa ce au aterizat, soldatul, recunoscator, voia sa-i sarute amandoua mainile...
"Avioanele sanitare zburau la altitudinea de 50 m, pentru a nu fi reperate - scrie Mariana Dragescu intr-un scurt text memorialistic, aflat in manuscris, unde prefera sa vorbeasca despre sine la persoana a III-a. Avionul sanitar nr. 2 insa era sortit sa fie urmarit de un geniu rau. Intr-una dintre misiuni, cand transporta o lada cu sange conservat, Mariana a zarit la mare inaltime un grup de avioane inamice care atacasera un sat si surprinsesera un regiment in timp ce inainta spre front. Cand avionul ei s-a apropiat la o oarecare distanta de sat, acesta era invaluit in fum gros si se zareau flacari ce ieseau din gauri adanci. Nu a observat vreo miscare; a zarit numai un rest de coloana de masini, nemiscata, masini pe care nu le-a putut identifica de la distanta daca erau ale armatei romane sau germane.
Dupa ce a ajuns la baza escadrilei, Nadia a alergat spre avionul Marianei, cu catelusul mascota in brate, iar Mariana i-a spus ce a vazut. Nadia avea convingerea ca terenul acesta nu va fi descoperit curand de aviatia inamica. In acel moment a aparut deasupra lor un avion bimotor, la 800 m altitudine, care apoi a redus motorul. Cele doua fete au alergat vreo 200 m si s-au asvarlit la pamant intr-o depresiune a terenului. Avionul a lansat 12 bombe de 50 kg - cate 6 de fiecare data - apoi a mitraliat aerodromul si a fugit. Au scapat cu viata toti; au scapat si avioanele, care erau dispersate, ca si butoaiele de benzina. Avionul nr. 2 a scapat cu cateva gauri mici de schije si doua gauri de glont in directie si in profundor, care au putut fi reparate. Din ziua aceea atacurile se succedau zilnic, de data asta si in sat. Ranitii pe care ii transportau faceau parte din regimente germane de tancuri, si din artileria si infanteria romaneasca. Aveau raniti si din atacurile asupra satului unde se gasea aerodromul. Cele trei pilote se simteau in siguranta in aer, mai mult decat pe sol."
Februarie 1942. Departe de campiile fara sfarsit din Rusia, departe de front si de moarte, la Mogosoaia are loc o nunta ca in basme, "ultima nunta aristocratica din Europa noua ce se intrevede", cum a spus ambasadorul Finlandei, Eduard Palin, care se gasea printre invitati. Se casatoreau Marina Stirbey si Constantin Basarab Brancoveanu, nasi fiind Martha Bibescu si arhitectul G.M. Cantacuzino. Printre invitati s-au numarat multi camarazi de-ai Marinei din aviatie, si, desigur, fetele din Escadrila Sanitara. A participat intregul corp diplomatic de la Bucuresti, si foarte multi invitati din protipendada bucuresteana. O adevarata feerie: curtea palatului, luminata cu torte, iar pivnita boltita, cu sute si sute de lumanari aprinse. Aici, intre icoanele vechi care improvizau un iconostas, s-a oficiat cununia. Cu aceasta ocazie au fost purtate pentru ultima data cateva nepretuite bijuterii ramase de la Voda Brancoveanu: o diadema, un colier si o pafta.
Nunta de la Mogosoaia a fost un intermezzo aproape ireal, intre lungi perioade de zbor in cele mai dificile conditii, deasupra unei Rusii tot mai amenintatoare.
Cea de-a treia campanie din Est - Crimeea - a fost totusi si cea mai placuta.
"Acolo n-am mai stat in corturi sau colibe, ci intr-un oras civilizat, Simferopol, am vizitat coasta... Dupa tot ce fusese inainte, Crimeea a reprezentat aproape o vacanta. Frontul, mereu in schimbare, era departe, in Kuban".
In cadrul escadrilei au loc schimbari: Nadia Russo se retrage, dar unitatea este incadrata cu noi aviatoare: Victoria Pokol, Maria Nicolae si Stela Hutan. Primele doua zburasera, pentru o scurta perioada, si in toamna anului 1942, in campania Stalingradului.
"Transportam in fiecare zi ranitii grav de la Kerci la Simferopol - scrie Mariana Dragescu. La Kerci erau adusi cu Junkerele 52 din Kuban. Pilotii germani de la Ju 52 ne spuneau 'die Kleine Konkurrenz'. Aici am intampinat greutati mai cu seama din cauza furtunilor puternice si averselor de ploaie dintre Marea de Azov si Marea Neagra, iar uneori din cauza cetei in apropierea muntilor.
In Crimeea a trecut printr-o mare spaima Mariana Dragescu, in timp ce transporta un soldat roman ranit grav la cap. Acesta a devenit foarte agitat si a reusit sa-si scoata o mana din centura de la targa, si-a smuls bandajul de pe cap, unde avea o gaura adanca, si a tras bratul drept al pilotei de pe mansa, vrand sa se ridice de pe targa. Ea conducea avionul cu mana stanga, luptand sa-si elibereze mana dreapta din inclestarea si forta care o trageau din scaun. In aceasta lupta ranitul, epuizat de efortul facut, a cazut iar in nesimtire, si astfel a putut sa-si stranga la loc centura peste brate."
La Simferopol, Mariana are ocazia sa o cunoasca pe nora lui Dostoievski, o doamna trecuta de 80 de ani, dar seducatoare prin memoria ei prodigioasa.
"Cand am plecat din tara, mama mi-a incredintat o scrisoare a unor vechi prietene ale ei din tinerete, doua domnisoare in varsta: una era profesoara de franceza, alta de pian, domnisoarele Ghiacioiu. Ele, in tinerete, voiajau mult si au cunoscut in Franta, pe Coasta de Azur, alte doua tinere femei, maritate de curand. Una era Katerina Dostoievskaia, sotia unicului fiu al lui Dostoievski, si cealalta era sora ei, contesa de Falz-Fein. Sotul acesteia, contele de Falz-Fein, era doctor in stiinte naturale si avusese o gradina zoologica in Crimeea, cu tot felul de animale: girafe, canguri... Asta fusese pe vremea tarului. Tarul le-a vizitat chiar aceasta gradina zoologica. Cand le-am cunoscut, aveau peste 80 de ani."
Casa celor doua doamne fusese rechizitionata de nemti, care le lasasera o singura camera. Aici, Mariana le-a vizitat de multe ori, ascultandu-le cum povestesc despre Rusia imperiala de altadata si despre viata lor trecuta. Fotografiile vechi, cartile si manuscrisele lui Dostoievski evocau o lume disparuta de mult. Lumea lor...
Fascinanta nu doar prin latura pur aviatica, dar si prin ineditul unor situatii ori personaje intalnite in anii razboiului, povestea Marianei Dragescu si a camaradelor sale surprinde si captiveaza. In convorbirile avute cu domnia sa, ma uimea intotdeauna aversa de amintiri provocata de simpla pronuntare a unui nume, de simpla mentionare a unui moment... Parantezele, divagatiile din convorbirile noastre erau delicioase si cu atat mai interesante, cu cat fie nuantau aspecte arhicunoscute, punandu-le intr-o lumina noua, fie dezvaluiau lucruri complet inedite.

/> O figura pe cat de pitoreasca, pe atat de controversata, pe frontul din Crimeea, a fost maiorul de cavalerie Ioan Toba, cunoscut mai mult ca "Toba Hatmanul", comandant al Escadronului 4 Vanatori Calari (vanatori de partizani). Ioan Toba Hatmanul s-a nascut la 10 iulie 1903 in comuna Zavoaia, jud. Braila. Pe frontul de Est s-a dovedit un ofiter exceptional, sovieticii punand un pret pe capul lui. 23 august 1944 il prinde in Germania, la un curs de vanatori de tancuri. In acel moment avea gradul de maior. A luptat in "armata nationala" organizata de guvernul pro-german de la Viena, condus de Horia Sima. Intors in tara, a fost judecat de comunisti si a avut parte de o condamnare la moarte. A petrecut ani grei de detentie in Siberia, apoi s-a intors in Romania. De pe urma sa a ramas un foarte interesant jurnal, scapat ca prin urechile acului de perchezitiile si confiscarile Securitatii, facute inclusiv in anii '70, cand Hatmanului i s-au confiscat diverse acte, fotografii si Crucea de Fier. Ioan Toba actiona impotriva partizanilor sovietici din Crimeea.
Intr-o duminica, Mariana Dragescu se pomeneste cu el la aerodrom, sosit intr-o masina militara, de teren. Hatmanul ii lanseaza, ei si Stelei Hutanu, o invitatie neobisnuita: sa mearga in ziua aceea cu el si sa viziteze baza vanatorilor de partizani. Personajul era imbracat cat se poate de original, cu o combinatie de uniforma militara si costum inedit: purta pantaloni din piele de capra, un lant la gat de care atarna un medalion cu cap de mort, si pe umar tinea o pusca automata. Cele doua aviatoare accepta invitatia si au parte de o scurta "excursie" plina de peripetii. La un moment dat, in drum spre baza lui Toba, de langa Karasubasar, masina este atacata de partizani. Hatmanul, care calatorise pe scara automobilului, le spune, pe tonul unui fapt divers: "A, zona e usor nesigura", si trage cateva rafale cu arma automata in timp ce automobilul oprise, iar cele doua femei se culcasera ingrozite la pamant. In sfarsit, ajung teferi la destinatie. Vanatorii de partizani se stabilisera intr-o cladire abandonata, unde detineau un adevarat arsenal de arme capturate de la sovietici. Hatmanul le face invitatelor o mica demonstratie: incarca o arma automata si incepe sa traga in peretele unei camere, perforandu-l. Cum se gaseau in interior, zgomotul a fost asurzitor. Vanatorii dispuneau de aparatura radio, transmiteau mesaje si puteau capta posturile sovietice in limba romana, de propaganda si dezinformare. Fascinata de personaj (spre deosebire de Stela Hutanu, care era inspaimantata), Mariana il intreaba ce le face partizanilor prinsi. "Le tai urechea!" raspunde Hatmanul fara sa clipeasca. "Care ureche?" "Urechea stanga!". Nu se stie daca vorbea serios sau nu!
Ziua se incheie cu sosirea vanatorilor de partizani de pe teren, in cantece si marsuri; un vitel este pus la frigare... Parca si acum ii rasuna in urechi marsul lor:
"Ne-am intors din drum spre tara/ Sa luptam si-n muntii Crim/ si sa ducem sfant stindardul/ Pana-n ceasul cand murim. // Misiunile primite/ De-a lupta cu darji dusmani/ Le-am indeplinit cu cinste/ Si prin munti, la partizani. // Pentru Cruce, Neam si Tronul/ Vom despica mari si zari/ Caci noi suntem Escadronul/ Patru, Vanatori Calari. // Sa traiasca escadronul/ Care-a dat atati eroi/ Sa traiasca si Hatmanul/ Cel mai mandru dintre noi". In cele din urma, cele doua aviatoare se intorc la aerodrom. "Comandantul - spune Mariana zambind - n-a aflat nici pana in ziua de azi!".
Urmatoarea intalnire cu Hatmanul Toba avea sa se petreaca in cu totul alt decor: pe strada Gheorghe Manu din Bucuresti. Ofiterul era imbracat civil, cu un loden de piele nemtesc si cu o palarie vanatoreasca. Afisand un aer misterios, ii spune Marianei ca ar fi bine sa uite ca l-a intalnit. "Ai sa mai auzi de Toba Hatmanul!".
A mai existat si o a treia intalnire a Marianei Dragescu cu Ioan Toba: dupa razboi, la restaurantul "Montijo" din Paris, in compania altor cativa ofiteri romani si a unei tinere frantuzoaice, pe care Hatmanul i-a prezentat-o zambind usor ironic: "Fiica mea".
Dupa instaurarea regimului comunist, Hatmanul avea sa faca multi ani de inchisoare si deportare in Siberia. In cele din urma a fost pus in libertate si lasat chiar sa plece in Germania, de unde avea de ridicat importante sume de bani. Comunistii isi luasera masuri de precautie: sotia si fiica sa ramasesera in tara, ostatece in mana regimului. Ioan Toba s-a intors cu banii, pe care i-a predat evident statului, dar - culmea! - i s-a lasat o suma suficienta pentru cumpararea unei garsoniere in Bucuresti. Aici a locuit pana la sfarsitul zilelor fiica sa Lia, care se casatorise cu celebrul aviator Tudor (Dido) Greceanu, unul dintre asii aviatiei noastre de vanatoare, ulterior "beneficiarul" unor grele condamnari politice.
Aceasta poveste are un epilog trist. Dupa moartea lui Tudor Greceanu (in 1994), fiica lui, bolnava de scleroza in placi, avea sa piara intr-un incendiu, provocat in aparenta chiar de ea. O data cu fiica Hatmanului Toba au ars si mai multe harti militare, pastrate de la tatal ei, care detaliau pozitiile partizanilor sovietici din Crimeea, din timpul razboiului, lagarele sovietice prin care trecuse si ascunzatoarea unui tezaur capturat de la partizani. Sa fi fost, acest incendiu, doar un simplu accident?
La 23 august 1944, Mariana Dragescu se gasea pe terenul de zbor de la Clinceni. La aflarea vestii armistitiului, in ciuda bucuriei manifeste din jur, a ramas ingandurata. Aliantele romanilor cu rusii au fost intotdeauna nefaste...
Se incheia un capitol al razboiului in care fratia de arme cu armata germana functionase in mod real. Se incheia, de fapt, o epoca.

Mariana era de acum un pilot cu vechime si experienta. Pe frontul de Est, fusese decorata cu Ordinul "Virtutea Aeronautica" cu spade, clasa Crucea de Aur (1941), Ordinul "Vulturul German"
clasa a III-a (1942) si Crucea "Regina Maria" clasa a III-a (1943).
In august 1944, aviatoarele Escadrilei Albe se bucurau deja de notorietate. In afara de cartea lui George Acsinteanu, Escadrila Alba, tiparita in doua editii, dar care introducea prea multe elemente fanteziste pentru a avea valoare documentara, femeilor-pilot din aviatia sanitara le fusesera dedicate articole ample si reportaje insotite de numeroase fotografii, in reviste romanesti si germane precum Aripi romanesti, Tempo, Romania aeriana, Hamburger Illustrierte, Berliner Illustrierte Zeitung. Filmul artistic Escadrila Alba, coproductie romano-italiana, cu Mariella Lotti, Tino Bianchi si Lucia Sturdza-Bulandra in rolurile principale, inspirat tot din povestea Escadrilei Sanitare, avea prea putina legatura cu realitatea. Totusi, numele aviatoarelor romance depasisera granitele tarii.
Au urmat zborurile pe frontul de Vest, in misiuni de legatura. Atmosfera era diferita. In ciuda faptului ca acum ne erau aliati, sovieticii se comportau aproape la fel de rau ca niste inamici, abuzurile tinandu-se lant. Argumentul lor suprem era, intotdeauna, forta.
"Veneau in unitatile noastre - mai ales la noi, la Escadrila Sanitara -, veneau la comandant si cereau sa le dea benzina. Furau masini si aveau nevoie de combustibil. Comandantul unitatii noastre avea ordin sa nu le dea chiar de la comandamentul sovietic. Dar cum sa nu le dea? Am asistat la o scena cand amenintau cu arma si l-au bruscat chiar pe comandant. A fost o scena ingrozitoare, pe frontul de Vest, in Slovacia. Am avut chiar eu o intamplare cu ei, tot in Cehoslovacia. Din cauza unei pene de motor, am aterizat fortat pe un aerodrom sovietic. (...) In momentul cand trebuia sa plecam, nu ne-au dat voie. Se primise un ordin sa ne retina acolo. Era vara; afara era o masa cu niste scaune, unde statea un ofiter sovietic. Ne-a spus ca nu e voie sa plecam, fara sa ne explice ce s-a intamplat. Ne-au tinut ca pe un fel de ostatici. Au trecut mai multe ore, ne era sete, n-aveam apa... Erau acolo niste soldati sovietici si niste femei din armata lor auxiliara (nemtii le spuneau 'saltele de razboi'!), imbracate urat, cu niste cizme mici - purtau fuste totusi - si o tunica militara. Imi amintesc ca tineau in cizma asta, care avea carambul scurt, lingura si furculita! Cand ne-au vazut, au facut cerc in jurul nostru. Stateau asa si ne priveau, femeile si cativa soldati, parca nu mai vazusera oameni! Ne examinau, se uitau la incaltamintea mea, la uniforma mea si comentau intre ele, nu stiu ce. Ofiterul sovietic statea acolo cu un telefon, era cam incurcat, dadea telefoane si intreba ce sa faca cu noi, cat sa ne mai tina. Au vrut de fapt sa ne pedepseasca - pe urma am aflat - pentru ca nu anuntasem exact momentul cand aveam sa aterizam pe aerodromul lor. Asta a fost, a trebuit sa fim pedepsiti!"
Mariana Dragescu este prima romanca ajunsa la Viena in 1945, la scurt timp dupa ocuparea ei de catre sovietici. Tabloul care i s-a infatisat atunci este dramatic:
"Cea mai lunga strada din Viena, Mariahilfer Strasse, care mergea pana in centrul Vienei, era bombardata. Cand am intrat in oras am gasit o populatie infometata, canalizarea era sparta... Ii asteptau pe englezi si pe americani. Rusii intrasera cu o luna inainte in oras. Cand ne-au vazut, ne-au confundat dupa uniforma cu englezii. Le-am spus ca suntem romani. 'Da, intr-adevar - ne-au raspuns - sunteti primele figuri simpatice'. Si, pe urma, cand ne-am oprit sa mancam (luasem cu noi in camionul militar paine, carne fripta), vienezii ne-au inconjurat si au inceput sa cerseasca! Oameni bine imbracati ne ofereau inele de aur in schimbul mancarii! Evident, nici nu ne gandeam sa primim. Erau obisnuiti cu rusii... Le-am dat tot ce aveam la noi, paine, carne - in special copiilor. Nu aveau nimic de mancare, nu stiu cum au supravietuit. Cumparau, pentru ca rusii le vindeau paine si plateau - cei care aveau bani - cu aur."
Intoarsa de pe front, Mariana Dragescu va fi solicitata sa faca zboruri de transport pentru diversi pasageri sovietici. Nu rareori, acestia urcau in avion beti, punandu-i probleme serioase. Transferata in aviatia civila, isi gaseste un post de monitor la scoala de aviatie de la Chitila.
In septembrie 1945, intr-o zi de toamna aurie, o intalneste pentru ultima data pe Martha Bibescu. Printesa se pregatea sa paraseasca Romania. Era multumita ca a reusit sa treaca palatul de la Mogosoaia pe lista monumentelor din patrimoniul national. Va fi, astfel, salvat. Dar Martha se simtea obosita de lupta si banuia ceea ce urma sa vina peste tara...
Peisajul politic se intuneca. Direct sau indirect, noii aliati sovietici - de fapt, ocupanti - isi impuneau propriul sistem in Romania. Au inceput demobilizarile, apoi pensionarile pilotilor care luptasera pe frontul de Est. Anii 1946 - 1947 se caracterizeaza prin inceperea arestarilor si punerea la punct a viitorului aparat represiv. Nicolski isi facuse deja aparitia.
Represiunea loveste si cercul de fosti camarazi si prieteni apropiati ai Marianei. In 1947, Costi Brancoveanu este arestat, iar sotia lui, Marina Stirbey-Brancoveanu, ramane fara nici un venit, traind din vanzarea obiectelor de valoare. Casa din Bucuresti si mosia de la Darmanesti ii fusesera confiscate. Mariana a vizitat-o in mansarda saracacioasa in care locuia impreuna cu baietii ei, pe strada Popa Tatu din Bucuresti. Cel mic, Mihai, alintat "le vieux monsieur", avea o pasiune teribila pentru muzica clasica... O lume in crepuscul, o aristocratie care se straduia sa reziste in fata valului de mitocanie adus de regimul comunist. Dupa eliberare, Costi Brancoveanu va lucra ca muncitor cazangiu. Era singura meserie pe care "dictatura proletariatului" i-o putea oferi acestui print. In cele din urma, in 1948, la interventiile din strainatate ale Marthei Bibescu prin Crucea Rosie, li se da voie sa paraseasca Romania si sa plece in Occident.
La randul ei, Virginia Dutescu va face ani grei de puscarie politica, in inchisoarea de la Mislea, fara nici o alta vina decat aceea ca se casatorise cu instructorul de zbor Constantin Abeles, care a reusit sa evadeze cu avionul din lagarul comunist, fugind in Turcia.
Cand amintesc de Smaranda Braescu, doamna Dragescu se lumineaza la fata:
"A, Smaranda...! La un moment dat a disparut. A fugit si s-a ascuns, au cautat-o si n-au gasit-o, pana cand a murit. Cu Smaranda Braescu asa stiu ca s-a intamplat. Ea venea foarte des pe la mine si sedeam de vorba (...). Smaranda vorbea cu un accent moldovenesc pronuntat. Nu stiu ce viata o fi avut si ea! Era o femeie... total lipsita de cochetarie! Mereu cu cozile acelea impletite...".
Desi prietene apropiate, Smaranda nu i-a marturisit niciodata sa fi fost indragostita de cineva, nu i se cunoaste nici un fel de pasiune de acest gen. O data, i-a spus Marianei ca se gandeste sa treaca la catolicism (era ortodoxa) si ca la batranete i-ar placea sa se retraga in manastirea vreunui ordin monahal catolic, in tara sau in strainatate, eventual in America de Sud.
Se stie ca, dupa razboi, celebra parasutista intrase in vizorul comunistilor, printre altele prin semnarea unui memoriu catre Natiunile Unite, in noiembrie 1946, in care se denunta falsificarea alegerilor din Romania. Printre cei unsprezece semnatari ai memoriului se numarau generalul Aldea, actorul Constantin Tanase si alte personalitati. La acea data, Smaranda era implicata in organizatia Sumanele Negre, si a fost judecata si condamnata in contumacie la doi ani de inchisoare, pentru omisiune de denunt. Mariana Dragescu isi aminteste ultima lor intalnire:
"Ultima oara cand am vazut-o pe Smaranda era foarte agitata, era infricosata de ceva. Si, intr-adevar, n-am mai vazut-o de atunci. Dupa catva timp am citit intr-un ziar ca a fost condamnata in lipsa, pentru ca s-a implicat intr-o chestie cu Sumanele Negre."
Nevoita sa se ascunda pe la diferite adrese, intai langa Iasi, pe urma la Institutul Catolic "Sf. Tereza" din Cluj si la ferma Congregatiei Maicii Domnului (in comuna Jucul de Jos), Smaranda trecuse deja in 1946 printr-o operatie de cancer mamar, realizata de doctorul Falcoianu la spitalul din Roman. La sfarsitul anului 1947, starea i se inrautateste si este internata de profesorul dr. Iuliu Hatieganu la Clinica universitara din Cluj, unde moare in ziua de 2 februarie 1948, vegheata de doua maicute catolice. A fost inmormantata sub un nume fals in cimitirul central din Cluj. Mariana Dragescu avea sa afle de sfarsitul Smarandei mai tarziu, prin intermediul Nadiei Russo, careia o calugarita catolica ii relatase despre acest subiect in inchisoare.
In Bucuresti, in primii ani de dupa razboi, viata continua, in aparenta, la fel ca inainte. Putini realizau ca dictatura care se instaura va ramane neclintita decenii in sir. "Lumea veche" nu-si presimtea sfarsitul. Aviatoarele din fosta Escadrila Alba erau inca tinere si pline de speranta.

Uneori, Mariana trecea pe la restaurantul "Hanu Ancutei", tinut de o rusoaica "alba", Xena Balas. Pe Xena o cunoscuse la Odessa, in timpul razboiului. Pe atunci, Mariana facea uneori si zboruri de legatura cu RWD-ul, ducand cate un ofiter sau cate un pachet mai important
de la Bucuresti. Intr-o zi, cand Smaranda Braescu a auzit ca prietena ei pleaca la Odessa, a tinut mortis s-o insoteasca: "Vin si eu!". S-au plimbat amandoua printr-un oras care, in ciuda razboiului, isi pastrase farmecul si isi redobandise belsugul de odinioara. Aici, Smaranda o cunostea pe Xena Balas, o rusoaica net anticomunista, maritata cu un roman, Columb, radiotelegrafist la compania aeriana LARES. Cuplul s-a stabilit ulterior la Bucuresti. Xena a deschis restaurantul "Hanu Ancutei", iar Nadia Russo nu pierdea prilejul sa mai primeasca de la ea oase pentru catelul Mot, trimitandu-i in schimb vorba Xenei: "Mot iti pupa mana!".
In cateva fotografii de epoca apare si acest catel, adevarata mascota in aviatia sanitara, cu mai multe zboruri la activ... Prilej de amuzament si destindere pentru piloti. Cand s-a intors de pe front, Nadia l-a adus cu ea la Bucuresti, in apartamentul sau din Piata Romana, unde catelul obisnuia sa iasa pe terasa si sa latre la avioanele care treceau pe cer! Isi pastrase obiceiurile de pe aerodrom...
Apartamentul Nadiei Russo a fost scena unor intalniri secrete, imediat dupa razboi, intre personaje importante, ceea ce ii va aduce proprietarei, in cele din urma, ani grei de inchisoare sub regimul comunist.
"S-a intamplat ca a venit in vizita la Nadia comandantul aviatiei de vanatoare, generalul Romanescu, insotit de un colonel englez. Se pare ca au mai venit inca o data, si asta evident ca a trezit atentia Securitatii (...). De atunci, Generalul Romanescu a disparut complet si am auzit ca a fost executat impreuna cu George Polizu, fratele lui Nicu Polizu-Micsunesti, celebrul pilot. A fost acuzat de spionaj. Nadia nu luase parte la conversatii, desi era apartamentul ei; dar ea plecase de acasa."
Nadia Russo a fost arestata in 1951 si condamnata la sapte ani de inchisoare. Dintre acestia a executat numai sase, in inchisorile de la Mislea si Miercurea-Ciuc, dupa care, in 1957, a fost deportata in Baragan, la Latesti, la 30 km nord de Fetesti, pentru inca cinci ani. Aici s-a casatorit cu Guy Bossy, var cu diplomatul Raoul Bossy. Guy era mai tanar decat ea cu vreo zece ani, ceea ce nu i-a impiedicat sa fie extrem de fericiti impreuna.
In lagar, Nadia a intalnit doua doamne cu totul aparte... Este vorba despre sotiile unor personaje importante ale politicii romanesti de altadata: Maria Antonescu, sotia maresalului Ion Antonescu, si Elena (Lilica) Codreanu, sotia Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.
Nadia Russo si-a amenajat, cu putinele mijloace de care dispunea acolo, o locuinta, unde buna ei prietena Mariana a vizitat-o in cateva randuri. Cele doua aviatoare au avut ocazia sa stea de vorba de mai multe ori cu doamna Maria maresal Antonescu, sa-i asculte povestea trista, evocand, cel mai adesea, figura sotului ei. Mariana isi aminteste cum le-a povestit Maria Antonescu ultima intalnire cu maresalul din ajunul executiei sale, pe 31 mai 1946...
Elena Zelea Codreanu era o femeie blanda si buna, care avusese toata viata de suferit din cauza politicii, fara sa fi avut nici un amestec.
La Latesti l-a cunoscut pe B?b? Praporgescu, fiul generalului Praporgescu, cu care s-a si casatorit. Acesta i-a spus chiar, in gluma sau nu, ca o ia de sotie ca sa o scape de numele "Zelea-Codreanu"! Dupa eliberare, cei doi ii vor face o vizita Marianei Dragescu, in apartamentul ei din Bucuresti. Mai tarziu, Elena Praporgescu, fosta Codreanu, ramasa pentru a doua oara vaduva, avea sa se retraga la sora ei, in Moldova.
Daca multi piloti din Aviatia Regala au infundat puscariile comuniste in anii postbelici (amintesc doar cateva nume mai cunoscute: Tudor Greceanu, Horia Agarici, Hariton Dusescu, Sorin Tulea, Gheorghe Spulbatu, Virginia Dutescu, Nadia Russo), doamna Dragescu se poate considera... norocoasa. A scapat "usor", numai cu excluderea din aviatie in 1955, cand a fost pur si simplu data afara fara nici o explicatie.
"Trecusem in aviatia civila, am fost instructoare de zbor vreo trei ani, la Ghimbav. Incet-incet, personalul aviatiei civile a inceput sa fie inlocuit. Serviciul de cadre al aviatiei dinainte a fost inlocuit cu unul mai dur. La un moment dat, am fost chemata impreuna cu Rodica Popescu - una dintre primele instructoare de zbor fara motor de la noi din tara. Pentru ca tatal ei era doctor si avusese o functie mare in Ministerul Sanatatii, iar eu eram fiica de fost ofiter superior, a trebuit sa fim indepartate pe motiv de 'origine nesanatoasa', cum ziceau ei. Ne-au chemat pe noi doua si, fara nici o explicatie, sefa de cadre ne-a intins doua hartii si ne-a spus numai atat: 'Cadrele vechi, afara !'. Rodica Popescu a reusit sa-si gaseasca o functie mica, de birou, in administratia unui spital, iar eu am gasit la policlinica CFR 'Ana Ipatescu' un post de dactilografa. De aici am iesit la pensie in 1967."
Securitatea a avut-o in vedere si a incercat sa o racoleze la un moment dat ca informatoare. Fara sa reuseasca, gratie curajului si incapatanarii Marianei de a nu ceda. Tentativa securistilor s-a produs pe cand era dactilografa la Policlinica "Ana Ipatescu". Presiunile au inceput prin chemari repetate la Militie, unde era tinuta toata noaptea intr-un birou si amenintata ca are de dat socoteala pentru "fapte grele", care s-ar traduce in "cel putin sapte ani de inchisoare". Au urmat apoi cateva intalniri pe o banca din parcul Kiseleff, cu un securist care dupa aspect si felul de a vorbi parea tigan ungur. Mereu, cererea imperativa de a nu spune nimanui nimic. I s-a solicitat o autobiografie si o poza, fara nici o explicatie. Dupa o astfel de misterioasa intalnire, s-a hotarat brusc, cu orice risc, sa nu se mai duca. Amenintarile securistilor nu s-au materializat, si in cele din urma a fost lasata in pace.
In legatura cu astfel de sordide presiuni ale Securitatii, doamna Dragescu isi aminteste cazul unei persoane pe care o cunostea, sotia comandorului de aviatie Gheorghe (Georges) Miclescu. Chemata la Securitate pentru a fi cooptata turnatoare, aceasta a fost amenintata ca, in cazul unui refuz, i se va omori copilul. Disperata, sotia comandorului a ales sinuciderea.
"De cand am plecat din aviatie n-am mai zburat. Dar s-a petrecut un miracol. Dupa nu stiu cati ani, m-am pomenit cu o hartie venita din Franta, de la o doamna, contesa de Beauregard, decorata cu Legiunea de Onoare, ca a auzit de mine si de escadrila din care am facut parte. Aceasta doamna infiintase o asociatie de foste femei-pilot din Europa. Nu era cooptata nici o tara din blocul comunist, eu eram singura "comunista". Dar doamna de Beauregard aflase multe de la mine si stia cum am fost data afara din aviatie... Dintre fostele aviatoare, eu eram singura care participase la razboi (...). In cincisprezece ani, am fost la intrunirile lor, de doua ori in Franta, de doua ori in Anglia, in Austria, in Italia...".
Celebra deja in Occident, Mariana Dragescu ramasese cvasianonima in Romania anilor '80, chiar daca importanta Istorie a aviatiei romane din 1984 o mentioneaza in treacat impreuna cu alte camarade de zbor, reproducandu-i si fotografia, fara a sufla insa o vorba despre activitatea sa de pe frontul de Est.
Anii de dupa Revolutia din 1989 i-au adus o binemeritata notorietate. Presa a inceput din nou sa vorbeasca despre aviatoarele din Escadrila Alba (nu o mai facuse din anii '40 !), aviatoare care sunt acum redescoperite de publicul larg.
Pentru Mariana Dragescu, au ramas amintirile. Si fotografiile. Multi dintre pilotii de vanatoare, azi nume celebre nu numai in Romania, dar si in publicatiile de specialitate din Occident, i-au fost prieteni apropiati: Nicu Polizu-Micsunesti, Horia Agarici, Dido Greceanu, Ion Dobran, Dan Scurtu - in avionul caruia a trecut, candva, prin 1940, pe sub podul de la Cernavoda! -, Bazu Cantacuzino, Al. Serbanescu... Ori Max Manolescu, o celebritate a acrobatiei aeriene din anii '30, cu a sa formatie "Dracii rosii".
O epoca de legenda a aviatiei romane, care se confunda cu propria ei tinerete.
Ultima supravietuitoare a escadrilei, ajunsa la varsta de 95 de ani, are inca multe de spus Romaniei de astazi.
Privind-o, ascultand-o, imi spun ca am in fata o femeie cu o viata de o extrema bogatie, o viata exemplara si, cum scria atat de frumos generalul Dobran, "o viata inceputa in 1912 in slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune in drumul ei spre astri".

articol aparut in ZF


Domnule Teodoruc, daca tot preluati in extenso articole din presa, ar fi de bun simt sa precizati si autorul, asa cum este frumos. Acesta este Daniel Focsa, iar respectivul text se gaseste si in lucrarea sa "Escadrila Alba. O istorie subiectiva", prefata de Neagu Djuvara, Editura Vremea, Bucuresti, 2008.


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 25 Mar 2013, 20:47 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 09 Oct 2010, 21:01
Mesaje: 676
Localitate: Bucuresti
http://ro.stiri.yahoo.com/murit-fosta-mare-aviatoare-mariana-dr%C4%83gescu-160900112.html

_________________
"Bieţii copii, ce să înveţe, bă, de la ăi mari?" - Marin Sorescu


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 21 Mai 2014, 10:37 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Apr 2011, 01:24
Mesaje: 96
Localitate: Brasov - Romania
Un topic in care s-a postat rar in ultimi ani!
Prin generozitatea lui Daniel Focsa (autor al unei lucrari deja semnalate dar si a volumului cel mentionez in continuare) mi-a fost semnalata imaginea de mai jos!
Volumul poate fi achizitionat de - aici!

La mana lui Dan Vizanty, intr-un gest desigur extravagant, un ceas de ...bord de avion!
O imagine din colectia familiei Vizanty pentru care se preocupa astazi Ana-Maria Vizanty careia ii multumesc pentru amabilitatea de a-mi permite sa o reproduc.
* * *
Imagine

Imagine

_________________
"Numele este cuman! Dar numai numele?" | Nicolae Iorga, 1927
Ceasuri pentru Romania (CptR) | www.ceasuripentruromania.ro


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 21 Mai 2014, 20:06 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Apr 2011, 01:24
Mesaje: 96
Localitate: Brasov - Romania
In prima imagine un (probabil) subofiter de infanterie (cca. 1925-1930):
- - -
Imagine

In cea de a doua un ofiter de aviatie din perioada Regelui Ferdinand (cca. 1925):
- - -
Imagine

_________________
"Numele este cuman! Dar numai numele?" | Nicolae Iorga, 1927
Ceasuri pentru Romania (CptR) | www.ceasuripentruromania.ro


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 21 Mai 2014, 20:08 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Apr 2011, 01:24
Mesaje: 96
Localitate: Brasov - Romania
Trei imagini importante pentru istoria Romaniei!
Mi-ar fi placut sa pot alatura (la aceasta tema) si o imagine a Regelui Carol I.
Acum doar: Regele Ferdinand | Regele Carol al II-lea | Regele Mihai:
- - -
Imagine

Imagine

Imagine

_________________
"Numele este cuman! Dar numai numele?" | Nicolae Iorga, 1927
Ceasuri pentru Romania (CptR) | www.ceasuripentruromania.ro


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 21 Mai 2014, 20:11 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Apr 2011, 01:24
Mesaje: 96
Localitate: Brasov - Romania
Jandarm roman - "Leonte" | Mizil, martie.1925
* * *
Imagine

Un subofiter (probabil sergent major) Armata Romana | pe verso "...Mitica in 1943":
- - -
Imagine

Infanterist WW1! Ceas de buzunar in suport pentru fixare la mana.
- - -
Imagine

Imagine

Cavalerist roman, cca. 1920-1925!
Ceas de buzunar in suport de piele:

- - -
Imagine

Imagine

Imagine

_________________
"Numele este cuman! Dar numai numele?" | Nicolae Iorga, 1927
Ceasuri pentru Romania (CptR) | www.ceasuripentruromania.ro


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
MesajScris: 21 Mai 2014, 20:15 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Apr 2011, 01:24
Mesaje: 96
Localitate: Brasov - Romania
Imagine

Imagine

Imagine

Imagine
* * *
General din Garda de Palat (Edvin) | cca. 1939:
- - -
Imagine

_________________
"Numele este cuman! Dar numai numele?" | Nicolae Iorga, 1927
Ceasuri pentru Romania (CptR) | www.ceasuripentruromania.ro


Sus
 Profil  
Răspuns cu citat  
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 130 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 5, 6, 7, 8, 9  Următorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România