Istoria mărcii Atlantic începe cu numele Eduard Kummer - considerat a fi unul dintre fondatorii orologeriei elvețiene.
Acest domn bine intenționat, și-a dezvoltat ani la rând deprinderile în domeniul orologeriei prin Franța (Charquemont), dar și în Elveția natală (Reconvilier și Grenchen), devenind un adevărat maestru orologer.
russian image hostingAstfel, în 1882 devine co-fondatorul companiei „Obrecht & Cie” din Grenchen (nume sonor în industria de profil elvețiană de la acea vreme alături de Omega, Langerdorf, Tavannes, Longines, Zenith și Fontainemelon).
Ambițios din fire, încearcă să preia întreaga companie, însă obiectivul său a fost în contradicție cu intențiile fostului său partener.
Câțiva Bettlach-cieni mai bine-îmbrăcați l-au abordat pe Eduard Kummer și i-au propus să înființeze o nouă companie în orașul său natal.
bb code imgAstfel, în 1888, Nea’ Kummer (care ne privește lung din cabrio), cu sprijinul municipalității a reușit să pună bazele unei noi companii numite EKB (Eduard Kummer Bettlach) care fabrica ceasuri de buzunar.
bb code imgCompania a adoptat sigla compusă dintr-o ancoră și un compas.
Cu toate că fondatorul brandului Atlantic era un iubitor al școlii vechi de ceasornicărie, el credea cu tărie în posibilitățile de dezvoltare a industriei. La acel moment, săptămâna de lucru avea 6 zile și 11 ore de muncă pe zi (asta da multinațională!!).
bb code imgNu existau concedii plătite sau sporuri. Introducerea obligatorie a 6 zile de concediu pe an a fost o victorie socială importantă a anului 1937.
În același an, primii 20 de angajați au început munca în cadrul acestei companii. Inițial, EKB s-a bazat pe producția-Ebauche, dar în scurt timp a evoluat foarte rapid, reușind să introducă și gama de produse finite ceasuri.
bb code img"Inventa" și "Ariston„ sunt primele mărci de ceasuri care au avut un succes deosebit pe piață.
Următorii ani au fost marcați de creșterea spectaculoasă a cifrei
de afaceri, fiind necesară extinderea și modernizarea fabricii.
Așa arăta uzina în anul 1900. În anii de început, mașinile-unelte erau puse în mișcare de forța apei, ulterior acestea fiind propulsate de motoare cu abur (inclusiv un Lokomobil – motor cu abur capabil să creeze o presiune de 900 c.p.).
În 1905 a fost introdusă energia electrică în fabrică (până atunci iluminarea se făcea cu lămpi cu parafină), anii următori fiind marcați de creșteri enorme în vânzări. Compania a câștigat mai multe premii și în urma succesului a fost fondată o sucursală în Besançon (Franța).
bb code imgO inovație importantă pentru acea perioadă o reprezintă introducerea sistemului “interșanjabil”, adică apariția posibilității de interschimbare a tuturor pieselor de ceas, prin standardizarea producției (concept american al revoluției industriale).
Fiind receptivă la acest tip de inovații, în 1914, compania avea deja 720 de angajați extinzându-și gama de produse prin apariția de noi modele.
La începutul anilor '20, deși se află într-o primă criză financiară majoră, compania a reușit să introducă pe piață ceasuri de mână rezistente la apa, primele ceasuri cu denumirea “Atlantic” fiind lansate de abia în 1932.
bb code imgCu toate că EKB a început să echipeze deja ceasuri cu mecanisme automatice, perioada de criză industrială de la începutul anilor '30, a determinat declinul societății în forma sa veche.
Astfel, în data de 30.07.1931, societatea a fost vândută nou-înființatei ASU AG (Allgemeine Schweiz
erische Uhrenindustrie AG sau Société Générale de l'Horlogerie Suisse) care era practic un grup de companii format pentru a proteja industria orologeră de efectele colapsului economic și care, mult mai târziu în 1985, a devenit parte a SMH (în prezent Swatch Group).
bb code imgÎn 1932 a fuzionat și Departamentul Rohwerke din cadrul Ebauches S.A.(care fabrica la acel moment atât mecanisme tip Anker, cât și cilindru).
Începând cu anul 1937, aceste societăți operează sub numele Ebauche Bettlach (EB).
În 1939, s-a realizat de asemenea încorporarea departamentului Roskopf.
bb code imgDivizia de ceasuri finite, redenumită "Ed. Kummer SA", cu un număr redus de personal, s-a concentrat exclusiv pe dezvoltarea și fabricarea de ceasuri de mână folosind mecanisme fabricate de alți producători (în special calibre ETA, dar și mecanisme Felsa și Unitas), având un mare succes.
bb code imgNu în ultimul rând, s-a pus accentul pe zona țărilor scandinave și a celor din Europa de Est, fapt ce a ajutat noua companie să intre pe această piață cu produse extrem de competitive.
(În 1950, Atlantic deschide primul magazin în Polonia.)
Din toată gama de modele nou apărute, seria Atlantic Worldmaster atinge cea mai mare faimă. La 40 de ani de la apariția pe piață a companiei, acesta devine modelul cu cel mai mare succes.
Denumirea “Worldmaster” devine pentru piața germană „Weltmeister“, iar pentru cea scandinavă "Vãrldsmãstarur".
bb code imgbb code imgAceastă recunoaștere pe scară largă a brand-ului „Atlantic", a determinat în cele din urmă ca în anul 1952, numele companiei să se schimbe în "Atlantic Watch Ltd.".
Totodată, compania a păstrat trendul inovator, astfel că, în aceiași ani ’60 a dezvoltat sistemul de ajustare rapidă a datei.
Acest sistem denumit “speedswitch” a fost utilizat la modelele Atlantic cu dată, iar principiul său de proiectare este și astăzi utilizat pe scară largă.
bb code imgAlte inovații demne de menționat sunt:
-Atlantic Nautilus Titan cu waterproof până la 1000 metri adâncime și
-Atlantic Midas cu carcasă extra-durabilă și rezistentă la zgârieturi.
bb code imgLa începutul anilor '70, compania a extins gama de ceasuri de mână cu modele noi cu un design extravagant.
Deși “criza cuarțului” din anii '70-'80 a afectat din plin Atlantic Watch Ltd. prin reducerea dramatică a vânzărilor, compania a putut să depășească aceste momente grele, spre deosebire de mulți alți producători de ceasuri elvețiene, datorită prezenței continue și concentrării pe piața est-europeană (în special Polonia, Ungaria, România și Bulgaria).
bb code imgbb code imgIn anul 2008 compania și-a mutat sediul la Lengnau (lângă Biel), stabilindu-se în clădirea fostei fabrici a firmei Enicar.
Atlantic este astăzi, în ciuda utilizării exclusive a mecanismelor fabricate de alți producători (ETA, Selita, Ronda etc.), unul dintre puținii fabricanți de ceasuri elvețiene, încă independenți.
Atlantic este unul dintre cele mai cunoscute branduri de ceas din țara noastră.
bb code imgÎncepând cu anii ’60-’70, alături de Doxa, ceasurile Atlantic au devansat în preferințele românilor Vostokurile, Raketele, Pobedele și alte ceasuri rusești cu denumiri suave.
Atlanticul este ceasul bunicului, al tatălui sau al vreunui văr de-al mamei mai de
scurcăreț.
Cu siguranță Atlanticul este însoțit de o poveste despre cum a fost cumpărat de la vaporenii din Constanța, ori de pe la vreun polonez oacheș, care l-a expus pe capota unei Lada prin vestul țării.
Modelele cele mai răspândite în România sunt Worldmaster “Original”, “Super de Luxe” și mai rar “Prima”.
bb code imgChiar și fără carcase din oțel și cu mecanisme simple, aceste ceasuri s-au făcut remarcate prin robustețe și fiabilitate...un fel de VW cu motor TDI al orologeriei din România.
În prezent, Worldmaster-urile vintage sunt încă foarte căutate, fiind de foarte multe ori chiar supraevaluate.
Cu dimensiuni generoase ale carcaselor, acești bătrânei încă în putere sunt ușor de remarcat pe încheieturi și cu siguranță vor provoca mult timp de acum conversații și retrospective.
bb code img(În ultima imagine este un nou venit în colecția mea, revizionat complet de către Claudiu - căruia îi mulțumesc încă o data.)
Watch out!