De când am văzut întâiași dată pentru prima oară un Unitas într-un ceas am rămas fascinat. Mi se părea „mult” mecanism și-am avut și norocul de a da peste un model tare frumos decorat. Să fi fost prin anul III de facultate când la Helvetansa de pe Magheru am văzut un Epos Passion. (Digresiune: ce vremuri frumoase, în care Helvetansa avea trei magazine, Cellini expunea numai bijuterii, cu tourbilloane Breguet și Jaquet Droz în frunte, iar lângă BCU probam Ebel cu 137 în voie.) Nu-mi spunea mult firma Epos (nici acum n-o face), dar modelul acela era pur și simplu frumos. Mai ales culoarea și fontul cifrelor arabe erau aparte, dar când l-am întors pe dos am înlemnit. Și-acum îmi pare rău că n-am dat 1400 de lei (cu banii ăștia, ca student, trăiam 2 luni) pe el, la atât îl negociasem de la 2200 cât era prețul de listă.
După acel Epos mi-au trecut destule Unitas-uri pe sub priviri, în magazine, la prieteni, dar n-a fost să fie până acum. Am tânjit la vremea respectivă și după ceasul ceasornicar aniversar, dar conjunctura n-a fost una fericită ca să-mi permit unul. Am pierdut multe nopți la rând studiind ce-au putut face feluriți nemți din Unitas, cu Dornbluth și Thomas Ninchritz în frunte. Cert e că mi s-a întipărit convingerea că-i un mecanism de nădejde, precis, ușor de servisat și care trece cu brio proba timpului. Iar cum ceasurile cu armare manuală, nu pricep neapărat de ce, au devenit tot mai rare, am hotărât c-a venit vremea să mă-ncumet la unul, cât încă se mai găsesc la prețuri cât de cât omenești.
Și-așa am ajuns la Tissot Heritage Petite Seconde – ref T119.405.16.037.00.
Ce m-a atras la acest model? În primul rând aspectul retro, mecanismul finisat top, faptul că-i o ediție specială aniversară. Este lansat în 2018, menit a serba 165 de ani de la fondarea Tissot. Și nu în ultimul rând, poate chiar în primul, mi-a plăcut carcasa. Foarte multe ceasuri cu Unitas vin în carcase prea mari și prea groase. Mă uitam la ceva Steinhart-uri, dar sunt doar de 44 sau 47 și grosime de peste 14, așadar am spus pas. Spre comparație, modelul acesta de Tissot are 42 diametru și 11,4 grosime.
Aspectul e retro-vintage, plăcut pentru gustul meu. La asta ajută și forma limbilor – foarte subțiri, ușor bombate la mijloc și foarte ascuțite spre vârf. Logo-ul vechi al Tissot adaugă la rândul său savoare. Iar cadranul are o patină aparte, nu se vede din toate unghiurile, dar este texturat. Geamul safir antireflex este ușor bombat, din nou un element plăcut, în concordanță cu restul ceasului.
Ansele sunt destul de lungi, tri-fațetate și au o înfățișare plăcută. Aici ar fi însă de menționat poate unul din puținele lucruri care nu-mi plac. Vârful anselor, pe interior, este extrem de ascuțit, aș zice că taie. Din fericire, asta nu se simte deloc la încheietură, doar dacă atingi zona aceea cu degetele celeilalte mâini.
Cureaua e tare tare frumoasă, o piele de foarte bună calitate. Nu aș ști să zic ce culoare are, un maroniu închis, cu tonuri de kaki, chiar spre verzui murdar. 20 la anse, 18 la deployant. Care deployant arată bine, dar pare mai ieftin decât restul mecanismului. E ușor, aș fi zis după culoare că-i din titan sau ceva aliaj, dar pe el scrie stainless steel, deci îl cred pe cuvânt. Semnătura retro Tissot se regăsește și pe deployant.
De mecanism nu voi spune prea multe fiindcă e arhicunoscut. 6498 în cazul meu, nu știu însă precis nici frecvența, nici rezerva de putere. În prima zi după ce l-am luat a mers la secundă, acum are un avans constant de aproximativ +6s/zi. După vreo lună de funcționare revin cu impresii. Nu am verificat foarte clar rezerva de mers, dar deocamdată observ că a depășit 53h de la ultima întoarcere, ceea ce e excelent, îl pot arma o dată la două zile.
Mulțumesc dac-ați avut răbdare până acum cu acest review și să ne bucurăm cu toții de ceasuri frumoase.