Ceasul in cauza este un Caravelle Sea Hunter. Mereu mi-a placut marketingul American, nimic de mirare avand in vedere faptul ca ei sunt/au fost lideri in acest domeniu.
Sunt un mare fan al aproape tot ce se incadreaza in categoria "toolwatch vintage". Daca e vorba de o piesa obscura, cu atat mai bine.
Cateva piese contemporane acesteia, care imi vin in minte acum, ar fi Zodiac Aerospace GMT, Glycine Airman, Seiko 7005-8030, Bulova MIL-W-3818A si Seiko 6105-8110 "Captain Willard". Perioada razboiului din Vietnam nu prezinta atat de mult interes comparativ cu cea a celui De-al doilea Razboi Mondial pentru unii, dar este totusi o perioada interesanta unde creativitatea producatorilor a iesit la iveala impreuna cu ingeniozitatea conforma necesitatii de a produce un ceas robust, fiabil dar totusi dispozabil.
Caravelle era oferta de mijloc, accesibila, a brandului Bulova. Acest Caravelle este "fratele mai mic" al modelului Oceanographer produs de Bulova. Este de notat faptul ca Oceanographer-ul a fost la vremea sa o piesa impresionanta. In timp ce marea majoritate a producatorilor au adoptat un limbaj de design similar cu cel folosit de Rolex la Submariner. Carcasa Snorkel-ului era fabricata de acelasi producator care producea carcase si pentru Omega Moonwatch. Aceeasi poveste si cu cadranul. Cea mai importanta componenta a ceasului, mecanismul, a fost produs in house. Personal, reissue-ul de la acest model m-a dezamagit putin. Atentia la detalii specifica Bulova s-a pierdut intre timp.
Ei bine, acest ceas, fiind oferta de "mijloc" nu prezinta aceeasi atentie la detalii, cele doua fiind fabricate cu scopuri diferite. Am facut o mica paranteza pentru a arata ca Bulova era, pe vremuri, o companie respectabila in domeniul orologeriei.
Sub "capota" se gaseste un Bulova 11DP, numit Caravelle in acest caz, cu armare manuala. E un asa-zis "cal de bataie". Se observa balansul cu un singur reglaj cat si "Parashock-ul" Citizen, care da de gol mecanismul. Acesta este, de fapt, un Citizen 0241, folosit din motive evidente. Performanta e laudabila, +20 de secunde/zi, avand in vedere istoricul de service necunoscut. Caravelle a mai folosit o versiune a acestui mecanism, cu 7 rubine, dar nu in acest model.

Cadranul a fost facut pentru a fi cat mai lizibil. Se observa o asemanare izbitoare cu modelele de Seiko contemporane. Tritium-ul, in acest caz, este original si in conditie foarte buna. Desigur, nu mai este functional, dar nu s-a "umflat", semn ca s-a avut grija de ceas si nu a intrat umezeala in el. Bezel-ul este tinut de un clips si se roteste in ambele directii, nu la fel de satisfacator in utilizare ca un bezel modern cu click spring.

Se gasesc exemplare si mai bune decat cel prezentat de mine, la preturi decente. Nu e un ceas scump, nu e nici foarte interesant, dar reuseste sa prezinte niste vremuri total diferite. Ce ma mira este faptul ca recent i-a crescut exponential popularitatea. Mai multe articole spun ca ar fi din cauza asemanarii cu Rolex "Big Crown" Submariner 6538. Eu nu vad aceasta asemanare si cred ca popularitatea recent capatata se datoreaza rezistentei la apa de 666 de picioare, de aici si porecla "Devil Diver". Astept sa vand un alt ceas din colectie pentru a ii oferi acestuia un service corespunzator, impreuna cu un cristal nou.