Buna ziua!
As dori sa va adresez cateva intrebari in legatura cu intoarcerea unui ceas mecanic pe care l-am achizitionat nou in cursul zilei de ieri, 28.03.2022. Mai exact, este vorba de un ceas model Strela TR40CY, pe care l-a cumparat de pe site-ul vanzatorului-"produator". Acesta este un ceas cu cronograf, mecanism chinezesc ST 1901, produs integral in China (carcasa, cadran, mecanism), dar al carui aspect general a fost proiectat de Strela Watch in Germania.
Dupa o zi de cand l-am primit da in gol atunci cand vreau sa-l intorc. Intrucat are capacul din sticla, recunosc ca imi placea sa-l intorc o data la doua ore si sa privesc cum se invarte acea roata care misca astfel roata casetei arcului principal. Nu am fortat niciodata intoarcerea peste limita pe care o simteam la mana, insa acum nu mai merge intors. Ma intreb daca am reusit contraperformanta de a-i rupe arcul principal dupa nici 24 de ore de functionare. Probabil ca l-am intors de vreo 5-6 ori cand inca mergea.
Am verificat ca remontorul sa fie impins corect pe canalul sau. Daca il las vreo ora, uneori merge sa-l mai intorc, alteori da in gol. Stiu ca ceasurile automatice au un sistem in care la un moment dat se misca in gol daca rotesti prea mult pentru a evita cred o intoarcere exagerata, dar nu cred ca e cazul acestui mecanism neautomatic.
Ceasul este fara doar si poate in garantie, dar ma gandeam ca fie asa este normal sa faca (ceea ce parca nu cred), fie sa astept pana maine dimineata sa vad daca merge intors.
Mi-e teama sa-l duc la ceasornicar, fiindca poate sub capac e aplicat vreun sigiliu si se va vedea ulterior ca a fost rupt si voi pierde garantia. Cred ca in extremis il pot trimite vanzatorului (care este cumva "producatorul" final al ceasului) pentru verificarea problemei, insa voiam sa evit daca se poate sa-l trimit in Germania.
Va multumesc pentru orice idee in legatura cu ce s-a intamplat dpdv mecanic. Am si alte ceasuri mecanice din anii '50-'60 si niciunul nu are aceasta problema. Nu le-am rupt arcurile nici cand le intorceam cu acel cleste circular dedicat, care aplica o forta mai mare decat ce faceam eu cu noul ceas. Destul de atipic, mecanismul ST1901 se intoarce foarte silentios. Era o placere sa-l intorc. Abia daca auzeai ceva.
Cu stima, Cristian
|